Persoanele care doresc sa obțină calitatea de observator oficial trebuie sa aibă o calificare in activitatea fotbalistică, după cum urmează:
Ø Fosti jucători internationali;
Ø Fosti jucători divizionari (liga 1 -cel putin 3 ani, liga 2 cel putin 5 ani, liga 3- cel putin 8 ani);
Ø Fosti jucători in Ligile 1, 2 sau 3, absolvenți ai unor facultăți de educație fizică și sport cu specializarea fotbal, sau care au absolvit cursurile Scolii de Antrenori;
Ø Antrenori, conducatori de club cu vechime de cel putin 15 ani, care vor depune documente doveditoare în acest sens;
Ø Persoane ce dețin funcții în cadrul Asociației Județene de Fotbal;
Ø Membrii Comisiilor din cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița;
Ø Foști arbitri internaționali sau care au activat la nivelul Ligilor 1, 2, 3 sau care au activat minimum 10 ani în Liga 4;
De asemenea trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. Cetățenia română și domiciliul în județul Dâmbovița (copie dupa C.I.);
2. Fara antecedente penale (cazier judiciar);
3. Apți din punct de vedere medical (adeverinta medicala – medicul de familie);
4. Sa fie absolvent, cel putin, de studii medii cu diploma de Bacalaureat (copie de pe Diploma de Bacalaureat);
5. Cunoasterea statutului și regulamentelor AJF Dâmbovița, Legile jocului IFAB si Ghidului pentru observatori si arbitri.
6. Vârsta de minim 35 de ani și maxim 65 de ani.
7. Sa promoveze examenul. Nota minima este 7.00


