Consiliul Județean Dâmbovița a dat startul unui proiect important pentru viitorul educației și al mediului în județ, un contract de achiziție a 14 microbuze electrice destinate transportului elevilor. Valoarea investiției se ridică la peste 13 milioane de lei și este posibilă datorită fondurilor accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Această inițiativă face parte dintr-un proiect mai amplu, care prevede achiziționarea altor 17 autovehicule pentru unitățile școlare din județ, iar cu sprijinul Agenției Fondului de Mediu, vor fi aduse încă 9 microbuze electrice hibride. Astfel, Dâmbovița se alătură unui demers național pentru modernizarea transportului școlar, într-un mod ecologic, care va reduce emisiile de CO2 și va contribui la protejarea mediului.
„Aceste microbuze electrice vor aduce beneficii nu doar elevilor, care vor călători într-un mediu mai curat și mai sigur, dar și comunității, prin reducerea poluării și costurilor pe termen lung”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Pe lângă avantajele ecologice, acest proiect va asigura un transport mai eficient și mai sigur pentru elevii din județ, iar implementarea sa va fi un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale locale. Investițiile în tehnologia electrică și sustenabilă reprezintă un pas înainte spre un viitor mai verde pentru toți cetățenii.


