CJ Dâmbovița a pregătit un program special pentru elevi la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița

Date:

A debutat la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița un program special dedicat elevilor din județ, în cadrul inițiativei „Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!/Săptămâna Verde”. Activitățile organizate sunt destinate tuturor elevilor, de la preșcolari până la liceeni, cu scopul de a încuraja dezvoltarea creativității și a abilităților artistice ale acestora.

În cadrul atelierelor de tradiție, copiii au avut oportunitatea de a învăța meșteșuguri autentice precum încondeierea ouălor, pictura pe sticlă, cusăturile tradiționale, dar și de a crea decorațiuni din hârtie și mărgele dichisite. Îndrumătorii acestor activități au fost meșteșugari locali talentați, printre care Liliana Iotu, Mariana Slăninoiu, Denisa Bobeică, Ana Maria Mincu, Barbara Popa și Maria Necula, care au împărtășit din cunoștințele lor și au ghidat elevii în explorarea acestor meșteșuguri.

Reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea- vicepreședinte și Dan Popa- secretar general, au salutat cu entuziasm această inițiativă, subliniind importanța păstrării tradițiilor și dezvoltării abilităților creative în rândul tinerelor generații. Aceștia i-au încurajat pe tinerii participanți să aprecieze meșteșugurile tradiționale și să le valorifice în viitor.

Prin acest program, elevii nu doar că învață noi tehnici și își dezvoltă creativitatea, dar dobândesc și o înțelegere mai profundă a culturii locale, într-un cadru educativ, plin de distracție și învățătura alături de cadrele didactice. Aceste activități au un impact pozitiv asupra formării lor ca tineri responsabili și creativi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...