Cinci echipe vor reprezenta Dâmbovița la etapa națională a concursului „Știu și aplic”

Date:

Sub sloganul „Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile scolii”, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, a derulat a XI-a ediție a Concursului Național „Știu și aplic”, proiect educațional care face parte din Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2025.

„Devenită deja tradiție, competiția are ca scop promovarea culturii de securitate și sănătate în muncă, în rândul elevilor din învățământul liceal și profesional, contribuind astfel la formarea unei atitudini responsabile și de prevenție încă de pe băncile școlii. Se urmărește astfel ca, odată deveniți cetățeni activi pe piața muncii, tinerii să înțeleagă importanța respectării reglementărilor în domeniu și să le aplice, pentru evitarea îmbolnăvirilor profesionale și a accidentelor de muncă ce pot avea efecte dramatice. Asta cu atât mai mult cu cât, statisticile actuale din Uniunea Europeană arată că tinerii lucrători au o rată de accidentare mai mare decât alte categorii de lucrători, din cauza lipsei de informare, a lipsei de experienţă, precum și a lipsei de cunoştinţe în domeniul SSM”- precizează inspectorul șef Marius Lixandru.

La etapa județeană găzduită de Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, au participat 44 de liceeni dâmbovițeni de la profilurile profesional, tehnologic – ciclu inferior, tehnologic – ciclu superior, teoretic – ciclu inferior, teoretic – ciclu superior.

Concursul a fost structurat în două probe menite să evalueze atât cunoștințele teoretice, cât și aplicabilitatea practică a noțiunilor în domeniul securității și sănătății în muncă.

Participanții au aflat rezultatele etapei județene și au participat la festivitatea de premiere, în aceeași zi. Cele cinci echipe clasate pe locul I, elevi ai Colegiului Economic „Ion Ghica”, Liceului Teoretic „Petru Cercel”, Liceului Voievodul Mircea și ai Liceului Teoretic „Nicolae Ciorănescu”, vor reprezenta județul Dâmbovița, la etapa națională a concursului, ce se va desfășura în perioada 23–25 mai 2025, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...