CIFRELE PLAY-OFF-ULUI DIN LIGA A II A DUPĂ 3 ETAPE

Date:

0 goluri are Metaloglobus București în acest playoff fiind singura echipă care nu a marcat în cele trei etape jucate până acum, iar FK Csikszereda este singura echipă care nu a primit gol în această fază;

1 club dintre cele calificate în play-off se poate lăuda că are portarul integralist. Este vorba de liderul FK Csikszereda, care nu l-a menajat niciun minut pe internaționalul de juniori al României, Máté Simon, care va împlini 19 ani pe 19 iulie;

2 sunt meciurile din actuala ediție de campionat (și ambele jucate acasă) în care Steaua București a fost condusă cu 1-0, apoi a întors rezultatul și a câștigat toate punctele puse în joc. Înaintea victoriei cu FC Voluntari obținută în această rundă intermediară, după ce ilfovenii au deschis scorul, formația lui Daniel Oprița a mai reușit să întoarcă soarta meciului cu Concordia Chiajna din etapa 10, în care tot oaspeții au marcat primii;

2 sunt cluburile care în play-off nu au avut jucători adiţionali în foaia electronică de joc. Este vorba de FK Csikszereda şi CFC Argeș, singurele care nu au profitat în play-off de modificarea articolului 60 din ROAF intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2025 şi au completat la fiecare meci foaia de joc electronică doar cu titulari şi rezerve;

3 goluri a marcat în acest sezon Yanis Pîrvu de la CFC Argeș. Cu reușita din meciul de miercuri cu ACSM Reșița, el a devenit cel mai bun marcator dintre jucătorii care nu au împlinit încă 19 ani în actuala ediție de campionat;

170 de zile le-au trebuit celor de la FK Csikszereda pentru a bifa o nouă victorie în deplasare fără gol primit. Se întâmpla pe 20 octombrie 2024, atunci când ciucanii au învins tot cu 1-0, ca și în actuala rundă, dar pe FC Bihor Oradea;

233 de zile au trecut de când CFC Argeș nu a mai pierdut în deplasare. Ultimul meci pierdut de argeșeni rămâne în continuare cel din 20 august 2024, de la Oradea, când unicul gol la meciului, reușit de veteranul Ioan Hora, a fost decisiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...