CHIPCIU S-A PLÂNS DE ARBITRAJ DUPĂ REMIZA DE LA PLOIEȘTI

Date:

Meciul dintre Chindia Târgoviște și Universitatea Cluj, scor 2-2, în etapa cu numărul 26 a Ligii 1, a fost marcat de anumite controverse privind arbitrajul. Mijlocașul Alexandru Chipciu (33 de ani), căpitanul echipei Universitatea Cluj, a criticat dur deciziile luate de arbitri în ultimele meciuri ale „Șepcilor Roșii”.

Pe arena „Ilie Oană” din Ploiești, „U” Cluj a condus cu 2-0, după reușitele lui Mamadou Thiam (44’) și Jose Gomes (51’). Chindia a obținut un punct în mod spectaculos, la ultima fază a meciului. Cristi Neguț (64’ – penalty) și Dejan Boldor (90+5’) au înscris.  

Arbitrul Istvan Kovacs a validat ultima reușită a meciului după ce a consultat sistemul VAR. Oaspeții au cerut acordarea unui fault în atac înainte de golul lui Boldor.

„Am controlat jocul la 2-0. După ce au marcat golul de 2-1, am intrat în degringoladă câteva minute. Din păcate, n-am gestionat bine ultimele minute, n-am fost concentrați. E frustrant să iei gol la ultima secundă.

Am sperat că arbitrul va întoarce faza (n.r. – la golul de 2-2). În vestiar, băieții ziceau că a fost fault. Arbitrii și-au bătut joc de noi în campionatul ăsta. Am avut niște penalty-uri cu închisoare și suspendare! Dar nu le-a dat nimeni!

Arbitrul care a fost VAR în meciul cu Rapid a arbitrat în următorul meci. Cred că arbitrii sunt stat în stat, nu explică, iar noi nu putem să comentăm. Asta e, ne-am obișnuit să fim “ciupiți”, nu știu dacă e intenționat sau nu.

Sper să ne dea arbitrii ce e al nostru în meciurile viitoare. Am avut niște penalty-uri care m-au scos din minți, nici măcar nu s-au verificat la VAR. Asta e!”, a spus Alex Chipciu.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...