Chindia a scăpat de retrogradarea în liga a 3-a în urma barajului cu Dumbrăvița. La numai câteva zile distanță de finalul cu fericit al sezonului, clubul e pregătit de o viață total nouă.Din informațiile obținute de digisport.ro, la Târgoviște se va reclădi în totalitate proiectul sportiv. Inclusiv experți trimiși în România de FC Barcelona vor lucra pentru Chindia.
Sursele Digi Sport dezvăluie că astăzi a avut loc o ședință de analiză a campaniei trecute. La ea au participat conducătorii actuali, dar și Marius Pavel, omul care va avea decizia la Chindia din sezonul viitor.
Marcel Ghergu, actualul președinte, nu va mai ocupa același rol în noua organigramă. La Târgoviște va veni un director tehnic trimis chiar de FC Barcelona. Academia va fi reorganizată conform principiilor de funcționare ale La Masia. Și acolo vor fi angajați specialiști educați în spiritul gigantului catalan.
Marius Pavel este proprietarul Barca Academy din București. În luna octombrie, la invitația sa, în România a venit chiar președintele de la FC Barcelona, Joan Laporta, pentru evenimentul oficial de lansare al academiei.
Ovidiu Burcă este favorit să fie numit antrenor principal al Chindiei pentru sezonul următor, dar o decizie fermă nu a fost încă luată.
Chindia a jucat ultima dată în prima ligă în sezonul 2022-2023. Obiectivul trasat de Pavel pe termen imediat este reconstrucția echipei.
La Târgoviște există un stadion recent renovat, Eugen Popescu, dar se ridică și unul nou, Dâmbovița Arena, în care statul român a investit 50 de milioane de euro. Construcția va fi dată în folosință în 2026. Va avea 14.000 de locuri, complet acoperite, și va beneficia de facilități la cele mai înalte standarde.


