Cercetați pentru infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a drogurilor 

Date:

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean 710 A, în localitatea Iedera, un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de băuturi alcoolice, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Tot pe parcursul zilei, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se aflau pe drumul comunal 50, în comuna Văcărești, au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, care s-ar fi aflat sub influența unor substanțe interzise.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Și polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au surprins, pe DC 112, în satul Gura Foii, un bărbat de 44 de ani, din comuna Valea Mare, în timp ce ar fi condus un autoturism, fiind sub influența alcoolului.

În urma testării efectuate cu aparatul etilotest, acesta a prezentat un rezultat cu o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Totodată, în jurul orei 03:32, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic un alt bărbat de 66 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, în care a fost indicat un rezultat cu o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat,

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, în toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...