
Imediat după deschiderea apelului din Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C3 – Managementul deșeurilor, Investiția – I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I.1. A. – Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar, administrația publică locală morenară a depus proiectul ,,Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar în municipiul Moreni, județul Dâmbovița”. Valoarea proiectului este de 4.558.786,51 lei, finanțarea fiind 100% asigurată din fonduri europene.
„Proiectul urmărește dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin crearea capacităților de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară.
Activitățile propuse prin proiect vor cuprinde investițiile necesare înființării unui centru de colectare prin aport voluntar ce vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări”- a precizat primarul municipiului, Constantin Dinu.


