CE-I REPROȘEAZĂ CORNELIU ȘTEFAN LUI MARCEL GHERGU

Date:

Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița, a dat de pământ cu Marcel Ghergu, președintele de la Chindia Târgoviște, căruia îi reproșeazăcă nu a făcut nimic pentru a pregăti următorul sezon, pe care echipa îl va petrece în Liga 2.

În timp ce oficialul clubului pare ca și îndepărtat din funcție, omul politic a plusat și a anunțat că va solicita un audit financiar pentru a înțelege cum a ajuns Chindia să aibă datorii.

„Obiectivul nostru principal, dacă suntem în stare și, bineînțeles cu un nou management și cu o nouă gândire, să ajungem din nou în Liga I. Este foarte important pentru noi. CJD știți foarte bine că a sprijinit echipa din punct de vedere financiar, am avut, poate, și anumite perioade mai grele, dar am acordat echipei tot ce ne-am asumat la începutul anului prin buget. Eu am spus foarte clar. Ca un gest de onoare, mă așteptam, hai, nu în seara respectivă, dar a doua zi, președintele clubului să-și depună demisia, văd că nu s-a întâmplat nici până astăzi; dacă se ține cu dinții de scaun, nu este nicio problemă. În perioada următoare, voi convoca o ședință a asociaților și vom lua o decizie foarte clară pe care o vom comunica public.

Din punctul de vedere al managementului, nu este normal să citim în presă că toate echipele au început perioadele de transferuri, își cumpără jucători, vând, la noi nu se întâmplă nimic, cei pe care i-am avut au plecat la alte echipe, nu i-a întrebat nimeni de sănătate, nu i-a sunat nimeni să poarte o negociere cu ei. Toni Petrea am văzut astăzi că a semnat cu U Cluj, l-a întrebat cineva dacă a vrut să rămână sau nu? Lucrurile astea nu le fac nici președintele CJD, nici primarul, le face președintele clubului (…) de două săptămâni, nu s-a semnat niciun contract, cu niciun jucător, de la meciul cu Voluntari.

N-a ieșit nimeni să spună pe cine ne mai bazăm în campionatul următor. Și o să mai fac un lucru. În prima ședință pe care v-am spus c-o s-o convoc cu Primăria și UVT, voi propune și un audit la club, să vedem cum au fost cheltuiți banii și de ce au datorii la club”, a declarat Corneliu Ștefan, potrivit Dâmbovițeanul.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...