Câştigul salarial mediu brut în aprilie a fost 9415 lei, cu 80 lei (-0,8%) mai mic decât cel înregistrat în luna martie 2025. Prin urmare, câştigul salarial mediu net în luna aprilie a fost 5647 lei, în scădere cu 44 lei (-0,8%) faţă de luna martie 2025, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (14.021 lei) şi în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12.599 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3332 lei) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3430 lei).
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 8,2%. Indicele câştigului salarial real a fost 103,2% în luna aprilie 2025 faţă de luna aprilie 2024 şi de 99,1% faţă de luna martie 2025.
În Judeţul Dâmboviţa, în luna martie 2025, câștigul salarial mediu brut a fost de 7560 lei, în creștere cu 2,1% faţă de februarie 2025. În același interval, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 4532 lei, în creștere cu 2,2% față de cel înregistrat în luna februarie 2025. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în servicii (4594 lei), în agricultură, silvicultură şi pescuit (4585 lei ), iar cele mai mici în industrie şi construcţii (4435 lei).
În țară, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (cu 35,6%), în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, transporturi pe apă (între 10% şi 16%) şi în fabricarea altor mijloace de transport, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi extractive, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (între 5% şi 9%).
La polul opus, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (cu 34,8%), în activităţi de editare, fabricarea băuturilor, telecomunicaţii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (între 8% şi 13,5%) şi fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, tranzacţii imobiliare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicale (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe) (între 3% şi 7,5%).
În sectorul bugetar, câştigul salarial mediu net a înregistrat uşoare scăderi comparativ cu luna precedentă, astfel: învăţământ (-2,4%), administraţie publică (-0,6%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-0,2%).


