Câștigul salarial mediu net în Dâmbovița a scăzut ușor pe final de an

Date:

Efectivul salariaţilor din judeţul Dâmboviţa la sfârşitul lunii noiembrie, ultima analizată din punct de vedere statistic, a fost de 91542 persoane, aproximativ la același nivel ca și cel înregistrat în luna octombrie 2023 și în creștere cu 0,2%  raportat la luna noiembrie 2022.

Aceștia au realizat un câştig salarial mediu nominal brut   de 6301 lei, în creștere faţă de octombrie 2023 cu 1,1%.

Totuși, câştigul salarial mediu nominal net corespunzător nu a depășit 3877 lei, în scădere cu 0,6% faţă de luna octombrie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (4626 lei), industrie şi construcţii (3993 lei), iar cele mai mici în servicii (3778 lei).

Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum a fost de 99,4 % pentru luna noiembrie 2023 faţă de luna octombrie 2023, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a continuat să scadă.

Spre comparație, la nivel național, câştigul salarial mediu net a depășit  5.000 lei, ajungând la 5076 lei, în creştere cu 6,6%, respectiv cu 314 de lei, faţă de luna precedentă.

Comparativ cu aceeași perioadă  a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,5%.

În țară, indicele câştigului salarial real a fost 108,3%  faţă de luna corespunzătoare din 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...