BUGETUL UE

Date:

UELiderii europeni s-au reunit pentru a relua discuţiile privind bugetul UE. Preşedintele Comisiei Europene subliniază rolul pe care trebuie să îl joace acesta în sprijinirea categoriilor de populaţie cel mai grav afectate de criză. Adresându-se membrilor Parlamentului European, la data de 6 februarie, preşedintele Jose Manuel Barroso a menţionat cazurile unor ţări ale UE care nu îşi pot sprijini lucrătorii când o instalaţie de producţie este relocată sau care nu îi pot ajuta pe cetăţenii cu o situaţie materială precară.
În ajunul unei reuniuni de importanţă majoră, preşedintele i-a îndemnat pe liderii europeni să nu rateze ocazia de a utiliza bugetul pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor. În prezent, în UE, numărul tinerilor fără loc de muncă a ajuns la 5,7 de milioane.
Barroso a pledat pentru găsirea unui echilibru între ambiţie şi realism, promiţând că va face tot ce îi va sta în putinţă pentru a menţine obiectivele ambiţioase din propunerea iniţială prezentată de Comisie şi a solicitat un acord flexibil. În acest fel, fondurile necheltuite ar putea fi reportate de la un an la altul sau de la un domeniu la altul.
Preşedintele a solicitat şi o evaluare a bugetului la jumătatea perioadei, care să permită eventuale realocări de fonduri.
Preşedintele şi-a asumat angajamentul de a lupta pentru ca programele UE menite să scoată Europa din actuala criză economică să primească resursele necesare. Printre acestea se numără şi cele care finanţează cercetarea, reţelele digitale şi de transport, întreprinderile mici competitive şi schimburile de studenţi. Potrivit declaraţiei şefului Comisiei Europene, fondurile alocate acestor domenii vor ajuta Europa să rămână una dintre cele mai competitive regiuni din lume.
Într-o perioadă în care mulţi se luptă să supravieţuiască financiar, este important să fie continuate iniţiativele care vin în sprijinul celor mai vulnerabili, printre care: Fondul social europea – îi ajută pe cetăţeni să dobândească noi competenţe şi să-şi găsească un loc de muncă, iniţiativa privind oportunităţile pentru tineri – îi ajută pe tinerii şomeri să obţină calificări sau experienţă, Fondul european de ajustare la globalizare -finanţează cursuri de recalificare pentru lucrătorii din domenii care nu se mai înscriu în actualele tendinţe mondiale, programul de ajutor pentru persoanele cele mai defavorizate -alimente, îmbrăcăminte sau alte articole esenţiale pentru persoanele cele mai sărace din Europa.
Bugetul UE aduce soluţii şi în afara Europei, prin finanţări destinate ajutorului umanitar şi ajutorului pentru dezvoltare şi determină gradul de influenţă al UE în alte părţi ale lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...