Despre ce a fost, despre cum a fost, de unde și cum a venit și s-a transformat în fenomen de masă impus, împins de vremuri și de istorie și despre toate aceste apariții ale comunismului s-a tot scris, și cu siguranță se vor mai scrie studii, eseuri, literatură, istorii. Toate sunt binevenite atâta timp cât reușesc să clasifice și să adauge notele și deschiderile necesare continuării înțelegerii fenomenului și mai departe interpretarea corectă a lui, a faptelor desfășurate de-a lungul instalării lui în istorie, precum și adăugarea componentei critice care poate ajuta adăugările ulterioare, acelea care pot și ele completa toate aceste clarificări necesare.
Cezar Stanciu propune o istorie ca o poveste, o privire lucidă și coerentă asupra perioadei în care comunismul a fost românesc, a perioadei în care această anomalie socială și istorică a fost grefată pe corpul nepregătit al societății românești, societate care a respins cât sa putu această adăugare forțată, dar căreia nu i-a găsit ușor și repde înlocuitor. Au fost vremurile grele ale impunerilor, ale adăugării de corpuri străine în viața unei societăți, și mai departe de aducere în prim plan a unor personaje ce ți-au permis mai departe să a execute și să impună acest implant impropriu în această lume, împreună cu toate acele fenomene și activități nefirești pentru o lume nepregătită să le adopte, să și le adauge și să le transpună în fapte, iar mai departe să se folosească de urmările lor.
Traversând infernul este povestea tutror acestor impuneri și ale tuturor schimbărilor nefondate care le-au însoțit și care, cu forța și cu sprijinul firilor obediente de atunci au reușit să țină într-un destul de vizibil întuneric o întreagă lume și toate reprezentările ei. Ne sunt aduse la cunoștință datele istoriei, ne sunt prezentate și reprezentate consecințele. Cele mai multe nefaste, nedorite, dar greu de ocolit în acele timpuri, în acele circumstanțe impuse ale istoriei. Vremurile au învins vremea și au făcut ca lumea să se miște după ele, și nu invers.
Citind această carte, această istorie care nu își ocolește faptele, învățăm în continuare că istoria rămâne deschisă și permisivă cu faptele oamenilor împotriva oamenilor, că vremurile își țin în continuare porțile deschise oricăror orori disponibile de a fi așezate în tiparele lor și că depinde mai departe tot de oameni ca faptele reprobabile ce îi pot corupe și transforma în dușmani ai semenilor lor să nu își poată repeta actele, să nu își poată mutiplica reprezentările în corpurile fragile ale națiunilor, ale popoarelor neatente la mișcările propuse și impuse tuturor așezărilor lor.
Cezar Stanciu ne așază în fața faptelor care se mișcă în cartea domniei sale ca într-un tablou vivant, ca într-o imagine care își derulează decorurile și faptele cuprinse în dispunerile lor în așa fel ca ele să fie bine văzute și observate, iar mai departe ne este propusă înțelegerea și ascultarea acestor mișcări împreună cu recomandările omului din spatele lor, acelea de a nu se lăsa la îndemână repetarea sau impunerea din nou în lume și în reprezentările ei ale lor.
Gabriel Enache
