Proza păstrează în poveștile ei anumite avantaje ale relatării, acele momente care se pot spune și pune imediat în lumină prin expunerea suplă, prin așezarea în cuvinte și în claritățile lor care surprind și așază în fața cititorului privitor tot acest corp și fiecare dintre membrele lui, fiecare mișcare a lor necesară pentru ca istoria să meargă mai departe și să nu iasă din tiparele, din ramele stabilite și găsite de autor pentru a fi așezate în cadrele lor, iar în continuare să își facă cunoscute alcătuirile din care se formează întreaga creștere a tuturor formelor ei, a fiecărei noi adăugări ce îi desăvârșește montajul și creșterea.
George Ioan Canache reușește să țină sub control fiecare dintre momentele poveștii scrise de el, fiecare dintre amănuntele care o construiesc și care îi desăvârșesc fizicul ce se vede împreună cu toate forțele și fragilitățile lui. Cuvintele construiesc și alcătuiesc toate aceste însușiri, fiecare pătrundere a lor în stările lecturii se lasă înțeleasă și acceptată de formele și manifestările înțelegerii care o ține în structurile ei, în formele care i s-au pus la dispoziție pentru a o detașa de neclarități și de a o așeza în cele mai favorabile așezări ale luminii care îi poate valorifica fiecare linie și fiecare de acum vizibil contur al ei.
Laptele din ugerul cerului îmbăta de bucurie firul de iarbă înălțându-l verde spre sărutul soarelui. Doar spume albe mai clipoceau prin carnea crudă a pământului. Șanțurile laterale gâlgâiau de o grăsime argiloasă, smântânind din pantele colinelor ce mărgineau strada…
Vocea este o proză în care se întâlnesc și se recunosc o serie de povești, povești care se leagă prin fire delicate între ele, care se întrepătrund și se desfac în anumite momente ale înfățișărilor lor, și le pun în continuare în fiecare imagine care astfel le controlează și le expune în imagini coerente, în răsfrângeri ce se pot vedea și citi în fiecare dintre oglinzile care le-a prins și care le va ține în apele lor mișcările și completările toate. Țesătura se desăvârșește și crește formându-se și alcătuindu-se continuu toate aceste structuri ce se complac într-o simplitate a spunerii, a clarității și a fiecărei manifestări a sincerității scrisului care spune și care arată toată această căldură a poveștii, toată încărcătura emoțională încăpută și ținută mai departe în corpul ei de cuvinte, în fiecare destrămare poetică ce prinde și surprinde aceste alcătuiri delicate ale poveștii.
Se simțea ca un animal ținut în captivitate care, după ce a fost eliberat, se întoarce în cușcă; din cauza acestui sentiment refuză să asculte voocea inimii…
George Ioan Canache scrie ca să (se) elibereze, pentru a trăi și a-și aminti întotdeauna toate aceste transe și fiecare dintre moliciunile și plăcerile lor, fiecare dintre căderile și ridicările impuse și împunse de ele în corp, în corpul pe care cuvintele îl neliniștesc și îl obligă să le spună, să le expună, să le scrie alcătuind astfel fiecare poveste în care se poate așeza și recunoaște mai departe, cât mai în adâncimile compunerii și descompunerii lui. Eforturile depuse pentru ca toate aceste trăiri și simțiri să se împlinească stau la îndemâna autorului, iar el ne arată această mânuire, aceste completări ale lui în formele acestea acceptate de cuvinte și de transformările pe care ele i le-au pus la îndemână lui.
Prizonier al unei temeri paralizante, nu reușea să mai comunice cu femeia ce până atunci îi fusese alături. Teama s-a transformat în frică, iar frica în deznădejde. Speriat de lipsa de orizont, a revenit la credința ce cu grijă părintească i-au cultivat-o bunicii…
Vocea este povestea unor transformări continue pe care viața le pune și le așază în formarea și în deformarea permanentă a unei firi, a unei persoane care conștientizează aceste necesități pe care viața și luptele ei le impun odată cu fiecare nouă vârstă, odată cu fiecare nouă situație și cu toate străpungerile impuse de ele noilor piei așezate pe noile corpuri și expuse de acum tuturor acestor mereu noi și de neevitat încercări. Toate se aduc la un loc în cuvintele poveștii care poate să le cuprindă și să le arate în aceste alcătuiri și în fiecare dintre consumurile și consumările impuse de ele. George Ioan Canache reușește să țină strâns tot acest buchet cu întâmplări, să îl aducă în starea și în forma de ghem și să îi desăvârșească fiecare dintre așezările lor în cuvintele prozei ce i-a găsit așezare în acest nou și pentru totdeauna viu și neliniștit corp al poveștii.
Gabriel Enache
