Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție 

Date:

În urma probatoriului administrat de polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 44 de ani, din comuna Lucieni, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de viol și încălcarea de către o persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Cercetările efectuate au evidențiat faptul că, la data de 24 martie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliu, ar fi constrâns-o, prin acte de violență, pe soția sa, în vârstă de 41 de ani, să întrețină relații sexuale.

Totodată, în perioada 28 martie – 22 aprilie a.c., acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său, prin faptul că ar fi contactat telefonic, în mod repetat, persoana vătămată și nu ar fi respectat distanța minimă de locuință și de aceasta. 

Pe parcursul zilei de 13 mai a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. 

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...