Polițiștii din cadrul Secției Nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au depistat un bărbat de 48 de ani, din comuna Dragomirești, conducând un autoturism pe DJ 702 B, în localitatea Decindeni, fără a deține permis de conducere valabil.
Șoferul nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire, motiv pentru care polițiștii au efectuat o urmărire în trafic, reușind să-l oprească și să-l identifice. Verificările au arătat că permisul de conducere al bărbatului fusese anulat.
În urma evenimentului, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis valabil, conform legislației în vigoare.


