Ieri, 15 decembrie 2025, prefectul județului Dâmbovița, a prezidat ședința lunară a Colegiului Prefectural, desfășurată într-un cadru oficial.

Cu această ocazie, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții presei, au fost prezentate dispozițiile privind avansarea în grad profesional, acordată cu prilejul Zilei Naționale a României, pentru polițiști din cadrul serviciilor publice comunitare aflate în structura Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița.
Au fost avansați în gradul profesional imediat următor:
– CIUREA Alexandra-Cristina – comisar-șef de poliție;
– TUDORACHE Alexandra-Cristina – agent-șef principal de poliție.
Prefectul județului Dâmbovița a apreciat rezultatele profesionale obținute, managementul eficient și buna cooperare instituțională, subliniind impactul pozitiv al acestora asupra reducerii timpilor de așteptare și a creșterii calității serviciilor oferite cetățenilor.
Totodată, a fost anunțată delegarea temporară, pentru o perioadă de 60 de zile, a doi polițiști din cadrul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte, în vederea sprijinirii activității Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
La final, prefectul Marian TĂNASE i-a felicitat pe polițiștii avansați în grad și a reafirmat sprijinul Instituției Prefectului pentru inițiativa, profesionalismul și devotamentul demonstrate în slujba cetățenilor județului Dâmbovița.


