Autoritățile locale le recomandă cetățenilor să  fie prudenți pe timpul fenomenelor meteo severe

Date:

   Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare meteo tip cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă astăzi, în județul Dâmbovița .

  Se vor semnala intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55-70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. 

      În perioada manifestării fenomenelor meteorologice, cetățenii trebuie să respecte următoarele recomandări:

• fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;  

• nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

• parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

• îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

• nu atingeți firele căzute la pământ; 

• în timpul furtunii întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția, închideți ușile și ferestrele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...