Au bubuit comenzile de aer condiționat: România transpiră la foc continuu

Date:

Valul de aer fierbinte care a cuprins România în ultimele zile a reușit ce nu reușesc nici reducerile de Black Friday: a pus în mișcare mii de oameni, toți cu același obiectiv – să prindă un aparat de aer condiționat funcțional înainte să clacheze psihic. Temperaturile au depășit 40 de grade în multe orașe mari, iar senzația termică resimțită a fost și mai agresivă. Nopțile au devenit sufocante, iar asfaltul pare să țină cu dinții de orice urmă de căldură.

Cererea de aer condiționat a explodat

Magazinele online și fizice anunță stocuri epuizate sau livrări amânate cu până la 10 zile la aparatele bune de aer conditionatComenzile au crescut de doua ori față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cele mai căutate modele sunt deja „indisponibile temporar”. Clienții nu mai țin cont de marcă, de BTU sau de tehnologie – se caută ceva care „să sufle rece” și să vină cât mai repede.

Retailerii au recunoscut că n-au anticipat o creștere atât de abruptă în doar o săptămână. Multe persoane amână instalarea până în iulie, sperând că vor prinde reduceri, dar acum au ajuns să liciteze indirect pentru montaj.

Nu mai sunt instalatori disponibili

Odată cu avalanșa de achiziții, a venit și blocajul în instalări. Programările se fac cu 2-3 săptămâni înainte în București, Ialomita, sau Constanța. Instalatorii sunt sunați la ore imposibile, iar unele echipe deja percep taxe suplimentare pentru „urgență”. Cererile vin de la toate categoriile de clienți: familii cu copii, persoane în vârstă sau chiriași care și-au luat soarta în propriile mâini.

Pentru cine nu a prins nici aparat, nici instalator, ventilatoarele sunt iarăși la modă. În lipsă de altceva, oamenii montează folii termice pe geamuri, folosesc prosoape ude pe calorifere sau apelează la metode vechi: lighene cu gheață în fața ventilatorului. Nu funcționează spectaculos, dar creează un minim confort până la venirea unui aer condiționat adevărat.

Războiul cu temperaturile nocturne

Multe persoane nu mai pot dormi din cauza căldurii, iar medicii avertizează că lipsa odihnei pe fond termic poate duce la irascibilitate, scăderea concentrării și chiar la crize de tensiune. Saltelele rețin căldura, iar în blocurile vechi nu există izolație corespunzătoare. Oamenii dorm pe gresie, în baie, cu capul lângă ventilator sau fac dușuri la fiecare două ore.

Fiecare vară e mai fierbinte decât precedenta, iar cine nu s-a adaptat până acum, va trebui să o facă. Aerul condiționat a devenit mai mult decât un confort – e o necesitate în orașele mari. Pentru cine a prins deja un aparat funcțional, vara asta va fi ceva mai ușor de dus. Ceilalți… încă așteaptă curierul. Sau o ploaie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...

Activitate educativ-duhovnicească dedicată Sfinților Trei Ierarhi, la Bucșani

Elevii Școlii Gimnaziale „Dora Dalles” au descoperit valorile prieteniei...

Rata șomajului în România: 3,29% la finalul lunii decembrie 2025

Peste 263.000 de persoane, înregistrate ca șomeri la nivel...

Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se redeschide luna viitoare

Condiții moderne și sigure pentru elevi. Primarul municipiului Târgoviște a...