Andrei Veneţeanu. Oraşul, pictat din fragmente de clipe uitate

Bifurcaţii
Pe străzile Amsterdamului îmi pierd timpul,
Încerc să găsesc casa unei rude îndepărtate,
Nu am semnal la telefon.
O iau la stânga, o iau la dreapta,
Mă pierd în căile ce se bifurcă.
Ajung într-o suburbie,
Case înalte pretutindeni, vopsite asemănător, Însă una diferă,
Zidurile sale sunt din cărămidă,
Geamurile din sticlă simplă, vulnerabilă, cu tocuri din lemn. O gaură în zid, mă apropii, Zgomote şi ţipete, O familie se ceartă.
O adolescentă rebelă, se ceartă cu mama ei,
Tânăra fumează, refuză să meargă la liceu şi o ameninţă că va fugi de acasă. Mama plânge, se întreabă cu ce a greşit, Fata îşi face bagajul.
Pontonul
4 martie 1930, O zi superbă.
Mă îndrept spre lacul Serpentine, Îi admir măreţia. Cerul se umple de nori, întuneric.
Culoarea lacului se schimbă, Negru precum cărbunele. Începe să plouă, Deschid umbrela. Merg pe pontonul gri,
O rază de soare pătrunde prin pânza norilor. Aerul cald mă atinge, Ultima zi de toamnă.
Ochii lumii
Cerul este negru, plouă.
Stau în pat, nu vreau să merg la şcoală.
Mă sună prietena mea,
„Hai să mergem în oraş”
„Ai înnebunit”, o întreb,
Nu vrea să meargă la ore.
Accept, îmi place ploaia,
Ne întâlnim în faţa prefecturii şi ne aşezăm pe bordură. Deschid umbrela mea gri, Suntem „protejaţi de ochii lumii”.
Andrei Veneţeanu, (din Suseni), cls. a IX-a, Liceul Teoretic „Petru Cercel”,
Cenaclul literar „Radu Petrescu”, Palatul Copiilor Târgovişte, profesor îndrumător: Ioana Geacăr.