Amplă acţiune de control desfăşurată în Gara Târgovişte

Date:

Jandarmii damboviţem au participat cu o echipă canină formată din doi subofiţeri şi un caine de serviciu, în Gara Târgovişte, la o amplă acţiune de control desfăşurată în colaborare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Bucureşti-Serviciul Transpoturi Feroviare Dârnboviţa.
În cadrul activităţii a fost vizată, atat prevenirea călătoriei fără bilet, evaluarea condiţiilor de călătorie, cât şi combaterea faptelor antisociale în zona gării. Au fost verificate trenurile de călători de pe ruta Târgovişte -Bucureşti, iar pasagerii care nu au avut bilet şi au refuzat achitarea acestuia la tarif de taxare în tren au fost sancţionaţi contravenţional. Astfel de acţiuni se vor derula şi în perioada următoare, pentru a oferi pasagerilor un transport în condiţii de siguranţă. Totodată, înainte de efectuarea călătoriei este recomandat ca toti pasagerii să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementarilor în vigoare. Reamintim cetăţenilor faptul că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă „112”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...