Acuzaţii grave privind implementarea programului de reabilitare termică a scărilor de bloc

Date:

cristian stanCristian Stan, primarul interimar al municipiului Târgovişte, a dat publicităţii o serie de nereguli foarte grave, cu privire la reabilitarea termică a scărilor de bloc, prin Programul Naţional Multianual pentru Creşterea Eficienţei Energetice a Blocurilor de Locuinţe, demarat în 2009. Programul a fost finanţat de la bugetul de stat în procentaj de 50%, 30% din valoarea lucrărilor de anvelopare erau acoperite de la bugetul local, restul fiind contribuţia beneficiarului. În Târgovişte au fost încheiate contracte pentru 91 de imobile, dintre care numai 40 au fost finalizate, restul fiind în diferite stadii de execuţie. Primăria a sistat în 2012 colaborarea pe acest program cu Ministerul Dezvoltării iar expertizele şi unele verificări recente au dus la concluzii care ne ajută să ne facem o idee despre dimensiunea jafului. Primarul interimar Cristian Stan a vorbit despre „mii de metri pătraţi de polistiren decontaţi dar care nu se regăsesc în teren, mii de metri pătraţi de tablă Lindab care nu există în teren. Sunt mii de metri pătraţi de polistiren care trebuie refăcuţi. Au fost cheltuieli foarte mari pentru materiale care nu se găsesc în teren. „Primarul inerimar a mai precizat că, în legătură cu aceste aspecte a fost sesizat Biroul Contencios Juridic, în opinia sa fiind vorba despre infracţiuni de înşelătorie, în cazul diri-ginţilor de şantier şi de neglijenţă în serviciu, în ceea ce îi priveşte pe salariaţii din primărie care au tolerat această situaţie. Există şi o veste bună, în sensul că au fost obţinute trei milioane de lei pentru reluarea programului, 20 de scări de bloc fiind în stadiul de achiziţii pentru contractarea lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...