Activitate educativ-duhovnicească dedicată Sfinților Trei Ierarhi, la Bucșani

Date:

Elevii Școlii Gimnaziale „Dora Dalles” au descoperit valorile prieteniei autentice

Joi, 29 ianuarie 2026, elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială „Dora Dalles” din Bucșani au participat la o activitate educativ-duhovnicească, desfășurată în biserica parohială din localitate, dedicată sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi.

Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în parteneriat cu Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița, având ca principal obiectiv promovarea valorilor prieteniei autentice, întemeiate pe credință, iubire și înțelepciune, așa cum reies din viața și învățătura celor trei mari ierarhi și dascăli ai creștinătății.

Sub coordonarea doamnei prof. Simona-Maria Mihai, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și președinte al Asociației Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița, a preotului paroh Ștefan Stancu și a doamnei prof. Narcisa Corciovă, elevii au fost implicați în activități interactive, precum:

prezentarea vieții Sfinților Trei Ierarhi sub formă de povestire;

exerciții tematice despre prietenie;

rostirea unei rugăciuni comune;

formularea unor promisiuni de prietenie.

La finalul activității, copiii au primit dulciuri, bucurându-se de o experiență care a îmbinat armonios învățarea, comuniunea și trăirea sufletească, într-un cadru cald și educativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...