Acțiune pentru combaterea vitezei excesive: peste 650 de șoferi sancționați în județul Dâmbovița

Date:

În perioada 13–19 octombrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea Serviciului Rutier, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea vitezei excesive și prevenirea accidentelor produse din cauza nerespectării limitelor legale de viteză.

Potrivit datelor furnizate de IPJ Dâmbovița, în cele șapte zile de controale au fost aplicate 666 de sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, pentru abateri legate de nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, polițiștii au reținut 56 de permise de conducere, dintre care:53 pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise (măsură valabilă 90 de zile);3 pentru depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale (măsură valabilă 120 de zile).

 Acțiunile au făcut parte dintr-o operațiune națională desfășurată simultan în toate județele, vizând reducerea numărului de accidente rutiere cauzate de viteză.

„Și în această săptămână, polițiștii rutieri vor continua activitățile de control, cu accent pe creșterea siguranței participanților la trafic și prevenirea evenimentelor în care sunt implicați pietonii”, au transmis reprezentanții IPJ Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...