Acțiune desfășurată de polițiștii Biroului Rutier Dâmbovița, împreună cu reprezentanții RAR

Date:

Polițiștii Biroului Rutier Dâmbovița împreună cu reprezentanții RAR, au desfășurat o acțiune tip Blitz pe raza municipiului Târgoviște. 

Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor ale căror vehicule depășesc pragul fonic prevăzut de lege, în mers sau în staționare, ori care au montate pe sistemul de evacuare a gazelor dispozitive neomologate. 

Astfel, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, 16 dintre acestea pentru vehicule care prezentau defecțiuni tehnice. 

De asemenea, polițiștii au reținut 2 permise de conducere (1 pentru alcool) și 3 certificate de înmatriculare. 

În plus, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier. 

 Polițiștii Biroului Rutier au depistat, pe strada Aleea Sinaia, din Târgoviște, un minor, de 15 ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un motociclu, deși nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că motociclul nu ar fi înmatriculat în circulație. 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...