
Un instructor pentru formarea paramedicală de la Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” al județului Dâmbovița a fost în mijlocul copiilor din clasa a IV-a A Step by Step de la Școala ”Paul Bănică” din Târgoviște, unde aceștia au primit informații pe înțelesul lor și au exersat unele operațiuni pentru acordarea primului ajutor.
Acest tip de activități de pregătire pot schimba atitudinile și comportamentul copiilor. Elevii pot învăța cum să acorde primul ajutor corect și când trebuie să sune la 112 pentru ajutor.
Însușirea abilităților de salvare de către copii poate ajuta la construirea unei generații viitoare mai pregătite în caz de urgență.


