Acord SUA – România privind construirea mini-reactoarelor de la Doicești

Date:

Compania americană Fluor Corporation și RoPower, unde Nuclearelectrica deține jumătate dintre participații, au semnat un acord pentru a doua etapă a studiilor privind construirea mini-reactoarelor de la Doicești.

Acordul a fost semnat la câteva zile după ce acționarii Nuclearelectrica au decis continuarea proiectului și aprobarea încheierii contractelor FEED Faza 2 (a doua fază a studiului de proiectare și inginerie) cu americanii de la Fluor Corporation.

Cea de-a doua fază a studiului FEED (Front-End Engineering and Design) va permite proiectului să treacă la o decizie finală în ceea ce privește investiția și construcția. Reamintim că prima fază a studiului FEED a fost finalizată la sfârșitul anului 2023, cu finanțare de la Agenția pentru Comerț și Dezvoltare a SUA, Departamentul de Stat al SUA, Guvernul României și NuScale Power.

Acordul a fost semnat în cadrul reuniunii ministeriale a Parteneriatului pentru Cooperare Transatlantică în domeniul Energiei și al Climei (P-TECC) de la București și potrivit documentului , proiectul Nu Scale va fi finalizat în 2029.

Semnarea acordului a fost precedată de decizia acționarilor Nuclearelectrica privind continuarea proiectului de  construire a mini-reactoarelor americane NuScale la Doicești. Studiul va fi efectuat de companiile americane Fluor, principal contractor, și NuScale, în calitate de subcontractor iar procedurile vor dura până la 15 luni.

Banii necesari continuării proiectului ar putea fi asigurați dintr-un împrumut de 243 milioane dolari acordat de Nuclearelectrica pentru compania de proiect RoPower.

Ceea ce au aprobat acționarii este o actualizare a contractul inițial de împrumut, încheiat în august 2023, care prevedea suma de 8,9 milioane dolari. Acum, crește, printr-un al treilea act adițional, la suma de 243 milioane dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Importanța Cadastrului și Intabulării în Protejarea Dreptului de Proprietate

Cadastrul și intabularea sunt procese esențiale pentru orice proprietar...

Controale intense ale poliției pe drumurile din  Dâmbovița

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au...

Spirit de echipă și lecții de siguranță în cadrul concursului „Prietenii pompierilor”

Baza sportivă din Aninoasa, județul Dâmbovița, a fost gazda...