Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut pe DJ 711 D, în comuna Potlogi. Polițiștii Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului, iar din primele cercetări au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul unei coliziuni între două autoturisme.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Dâmbovița, un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o tânără de 20 de ani, din comuna Costeștii din Vale. Imediat după impact, tânărul a părăsit locul accidentului, fiind însă identificat la scurt timp de polițiști.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar evenimentul a fost clasificat drept tamponare.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit că șoferul de 21 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conform prevederilor Codului Penal.