A fost vernisată prima expoziție de pictură la Galeria de Artă Târgoviște – Foaierul Cinematografului Independența

Date:

Până pe 1 februarie 2022, în organizarea Primăriei Târgoviște și a Teatrului Municipal „Tony Bulandra”, în foaierul Cinematografului Independența poate fi vizitată expoziția „PICTURĂ”, semnată de artistul clujean Valentin Codoiu.
Vernisajul a avut loc în prezența pictorului Valentin Codoiu, a primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a viceprimarilor Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, administratorului public Gabriel Boriga și a directorului Teatrului Tony Bulandra, Mc Ranin, la Galeria de Artă Târgoviște – Foaierul Cinematografului Independența. Valentin Codoiu s-a născut în anul 1955 în comuna mureșeană Coroisânmartin. A simțit de timpuriu chemarea spre artă, imbold care l-a călăuzit pe tot parcursul vieții. A avut parte de educație artistică în mediul cultural clujean, unde a absolvit Liceul de Artă (1974). Pregătirea universitară a început-o la Cluj-Napoca și a continuat apoi la București, în cadrul Institutului Nicolae Grigorescu, secția pictură, promoția 1979, la clasa profesorului Corneliu Baba. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A urmat o carieră profesională în scenografie, colaborând, în această calitate, de-a lungul a patru decenii de susținută activitate, cu renumite instituții de teatru și operă din România (Cluj-Napoca, Târgoviște, București, Iași, Constanța, Sibiu), dar și din alte țări, precum Franța, Italia, Islanda ș.a.
Printre spectacolele de pe scena târgovișteană, se numără: „O scrisoare pierdută”, „Trei surori”, „Visul lui Fundulea”, „O vară fierbinte pe Iza”, „Visele călătorilor de pe Titanic”, „Leonce și Lena” etc.
O activitate prolifică de atelier și un susținut efort creativ iau permis să expună bogata sa producție artistică în muzee și galerii de artă din țară ș i străinătate, Valentin Codoiu participând, dea lungul anilor, la importante expoziții de grup, saloane naționale și internaționale de artă, simpozioane și tabere de creație. Proiectele personale ale artistului s-au concretizat în expoziții găzduite de simezele unor muzee și galerii din București, Cluj-Napoca, Bistrița, Dej, iar în plan extern la Paris, Le Reincy (Franța), Milano, Amsterdam, Lisabona, Florida (SUA).
Actualul eveniment expozițional reprezintă cea de a doua expoziție personală a pictorului Valentin Codoiu în spațiul târ-goviștean, prima expoziție fiind gâzduită, în anul 2003, de Teatrul Tony Bulandra. De o senzualitate dusă uneori până la violență, gestul artistului îl dezvăluie continuu îndrăgostit de materie și culoare, alteori banalitatea motivului trădează adevărul artei sale, în care subiectul și anecdota nu sunt decât pretextele unei aventuri picturale.
Expoziția poate fi vizitată gratuit, în perioada 1 decembrie 2021 – 1 februarie 2022, în intervalul orar 11:00 – 17:00, de luni până duminică inclusiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...