A fost instituită ZIUA LIMBII ROMÂNE

Date:

ziua limbii romanePlenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 312 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept „Ziua limbii române”, precizează Mediafax. Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparţinând tuturor partidelor parlamentare. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, în decembrie 2011, iar Camera este for decizional. „Ziua limbii române” este sărbătorită în 31 august şi în Republica Moldova. În 31 august 2012, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii „Zilei Limbii Române” în Republica Moldova, în care preciza că speră ca începând de anul viitor Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din întreaga lume. Şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, preciza, cu acelaşi prilej, că sprijină iniţiativa legislativă care are ca obiect declararea zilei de 31 august ca sărbătoare a Limbii Române. Proiectul legislativ, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorităţi şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române. Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se mai arată în actul normativ. În expunerea de motive, iniţiatorii propunerii legislative explică faptul că „importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către glo-balizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...

Activitate educativ-duhovnicească dedicată Sfinților Trei Ierarhi, la Bucșani

Elevii Școlii Gimnaziale „Dora Dalles” au descoperit valorile prieteniei...

Rata șomajului în România: 3,29% la finalul lunii decembrie 2025

Peste 263.000 de persoane, înregistrate ca șomeri la nivel...

Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște se redeschide luna viitoare

Condiții moderne și sigure pentru elevi. Primarul municipiului Târgoviște a...