Jandarmii le-au dat planurile peste cap hoţilor de conductă

Date:

teavaŞase bărbaţi s-au ales cu dosare penale, după ce au furat conductă metalică din zona împădurită dintre localităţile Gheboieni şi Teiş şi au fost prinşi de jandarmii dâmboviţeni. O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe zona localităţilor Gheboieni-Teiş, a depistat, în punctul „Valea Mierii” din zona împădurită dintre localităţile Gheboieni şi Teiş, şase bărbaţi care transportau, cu ajutorul a două căruţe, mai multe bucăţi de conductă metalică. În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbaţii cu vârste cuprinse între 17 şi 27 de ani, după ce au decopertat solul, au sustras mai multe bucăţi de conductă metalică, în lungime totală de aproximativ 70 metri, dintr-un tronson aparţinând unei societăţi comerciale. Persoanele intenţionau să transporte bucăţile de conductă sustrase cu ajutorul atelajelor hipo la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării acestora. Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de constatare, aceştia fiind susceptibili de savârşirea infracţiunii de „furt calificat”, actele urmând a fi înaintate instituţiei abilitate pentru continuarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...