Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick
Astfel, după 15 decembrie, Pius al XlI-lea este din ce în ce mai mult refăcut. Devine vioi, poate vorbi normal, se poate da jos din pat și, ceea ce-l bucură cel mai mult, poate merge oriunde vrea fără să mai fie ajutat să se deplaseze. Adepļii lui Niehans înļeleg repede că, dacă vor să mai trăiască bine, la Vatican, trebuie să bage capul la cutie. Cu toate acestea, tratamentele greșite au lăsat urme asupra organismului Papei. Totuși, nu mai este tânăr! Are șaptezeci și nouă de ani. Felul său de a se comporta, public sau în particular, s-a schimbat considerabil. Medicii, adevăraļii profesioniști, au detectat semnele clasice de arte-rioscleroză cerebrală ce-l determină să fie mai rigid ca niciodată în relaļiile cu oameni sau când ia decizii guvernamentale. Când are de aface cu doctorul Galeazzi-Lisi, acesta venind să-i administreze un medicament recomandat numai și numai de corpul medical italian, vede roșu în faļa ochilor, îl bombardează pe Galeazzi-Lisi cu un val de reproșuri ca în final să-l dea afară pe ușă. Nu va mai accepta decât tratamentul recomandat de medici italieni, garantat buni cunoscători ai mederiei lor. Lui Galeazzi-Lisi îi spune, pe un ton ridicat, să-i mulļumească lui Dumnezeu că nu are o fire răzbunătoare. Cu toate acestea, pe zi ce trec zilele, Pius al XlI-lea, care mereu a dovedit că are o judecată logică lineară, începe, în mod ciudat, să se contrazică singur. la o decizie pe care, în scurt timp, o anulează tot el, astfel încăt ajunge să deruteze pe toată lumea din anturajul său. Și asta nu se-ntâmplă de ieri, de azi, ci de trei ani. Se pare că, în 1955, s-a gândit la modul serios să demisioneze, să se retragă la o mânăstire.
Pe moment, Pius al XlI-lea încă se dovedește capabil să emită idei coerente. Astfel, în 1957, după ce sunt perfecļionate noi tehnici de reanimare medicală, recent inventate de cercetători, Pius al XlI-lea face o declaraļie publică, ce va provoca controverse, despre eutanasia activă și eutanasia pasivă. Chiar și în 1976, declaraļia sa, dovedindu-se foarte logică, era citată ca argument în favoarea eutanasiei. Dar, această gândire a Papei, de o logică imbatabilă, nu mai durează mult. Papa nu mai este capabil să fie convingător nici când se adresează credincioșilor, dezvăluindu-le viziunile celeste ce l-au bântuit, până în 1954. Uzura organismului său este tot mai accentuată.
Vara anului 1958 a fost una insuportabilă pentru Pius al Xll-lea. Desigur, sub supravegherea atentă a medicilor, ce-l monitorizau permanent, Papa a ajuns aproape la greutatea normală a corpului, recăpătându-și forļele, dar, cu toate acestea, din punct de vedere fizic și intelectual, Pius al XlI-lea nu mai era omul ce fusese la tinereļe și la maturitate. Starea sa de bine era menļinută artificial, cu ajutorul medicamentelor. Crizele de sughiļ revin, dar nu mai sunt provocate de hernia hiatală, care nu recidivase. Medicii au crezut că noua criză de sughiļ era provocată de o leziune cerebrală, dar nu vor mai avea timp să constate adevărata cauză. în data de 6 octombrie 1958, un atac cerebral îl doboară fulgerător pe Pius al XlI-lea. Nu mai poate vorbi, nu mai poate vedea. Mecanismul deglutiļiei este definitiv blocat. La o primă examinare medicală, se constată că toată partea dreaptă a organismului său a paralizat. în după-amiaza zilei de 6 octombrie, starea fizică a Papei se echilibrează cât de cât. Este detectată o umbră de luciditate. Cu foarte mare greutate, articulează câteva cuvinte, vrând să știe ce i s-a-ntâmplat. Au fost ultimele sale cuvinte, după care a urmat o criză prelungită de sughiļ. Nu mai poate respira decât cu ajutorul tubului de oxigen. Aflând ce se întâmplă cu Papa, dând dovadă de un tupeu extraordinar și de o nerușinare fără limite, Paul Niehans își va face apariļia cu seringa sa cu celule vii. Fără să i se mai permită să scoată niciun cuvânt, este trimis la plimbare. Din seara zilei de 6 octombrie, nimeni, om de știinļă serios sau șarlatan, nu-l mai putea ajuta pe Pius al Xll-lea. începuse agonia. în ziua de 9 octombrie, a murit, întâlnindu-se cu singurul interlocutor care-l putea trage la răspundere pentru tot ce a făcut pe Pământ: Dumnezeu.
13
Lenin – Stalin
Când președintele Roosevelt a murit, în Statele Unite, soļia sa a interzis medicilor să facă autopsia acestuia. în ceea ce-l privește pe J.F.Kennedy, deoarece a fost asasinat, în Dallas, legea a obligat familia acestuia să nu se opună autopsiei. Aceasta a accepta, dar cu limite, obligând medicii să examineze doar rănile ce au provocat decesul președintelui american. Medicii nu au putut diseca restul creierului, nu au putut studia nici glandele suprarenale a căror afecļiune a declanșat boala lui Addison, ce a dus la degradarea stării de sănătate a lui Kennedy. Aceiași situaļie, în Europa Occidentală: când moare un președinte, rudele sale se opun efectuării autopsiei.
Motivele par să fie aceleași: vechi taboori religioase, autopsia percepută ca un act de profanare a trupui celui decedat. în unele situaļii, familia celui decedat, mai ales dacă cel dispărut a fosr președinte de Stat, refuzând autopsia, reușesc să anuleze orice dovadă a oricărei boli pe care acesta ar fi avut-o. în felul acesta reușesc să protejeze imaginea pe care respectivul președinte de Stat a lăsat-o posterităļii. în felul acesta se consolidează legendele.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toļi cei aflaļi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înļelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluļia politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreļionar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013. Totodată, din respect pentru adevărul istoric, din 2009, luna august, Elena Toma procesează texte, le corectează, acolo unde este nevoie și, tot la nevoie, tehnoredactează.
