Sunt anumite cuvinte care pot spune despre plecări, despre toate felurile și modurile în care ele pot fi percepute, privite și înțelese, dar și despre toate stările care le însoțesc, despre toate acele stări care păstrează în murmurul lor fibra aceea dureroasă care transformă plecarea în despărțire, în desprinderea definitivă care nu va mai recunoaște niciodată drumul înapoi spre (re)așezare, spre (re)întruparea din care tocmai ce a ieșit și ființa și-a luat zborul definitiv.
Rămân mai departe tot cuvintele să lămurească neînțelegerile însoțitoare și toate durerile lor, rămân cuvintele care păstrează în corpul lor mai departe poveștile și imaginile în care cel plecat va rămâne cuprins de tot, în care cel plecat și-a lăsat acea amprentă irepetabilă a prezenței și a corpului ce l-a însoțit de-a lungul călătoriei aici și care l-a lăsat liber acolo, care i-a inoculat în viață stările de siguranță, de putere și de încredere în ele și care îi alimentează de acum toate acele stări în care vor fi cuprinse definiții și înțelegeri ale zborului ce tocmai a început în noul corp, în acela nevăzut pe care plecarea dintre noi i l-a pregătit și i l-a pus la dispoziție.
Toate aceste cuvinte sunt așezate aici ca să spună despre un om, despre ființa lui care, printre noi și la îndemână fiind ne-a făcut să ne îndreptăm atenția, privirile, simțurile spre toate mișcările văzute și spre toate mișcările înțelese descrise de mersul lui prin fiecare pagină pe care cartea vieții ce i s-a dat i le-a pus la dispoziție pentru a-și scrie, pentru a-și desena și pentru a-și lăsa la vedere fiecare urmă în care i se putea vedea și înțelege fiecare gest viu, fiecare mișcare prin care a făcut ca faldurile propriei vieți să le pună în mișcare și pe cele din jurul lui, pe cele care i-au fost aproape, dar și pe cele care de-a lungul vieții i s-au alăturat.
Cuvintele nu prisosesc niciodată și nu obosesc niciodată să spună, ele se transformă firesc în gest care va marca definitiv orice mod prin care prezența celui descris și povestit poate fi făcut înțeles, poate fi adus în starea de înțelegere permanentă a mirărilor ce l-au ținut printre noi și care i-au făcut posibilă creșterea continuă, așezarea fără oprire în lumina care i-a făcut vizibilă și credibilă umbra caldă și protectoare.
Domnul Ghiorghi Zotic a fost un om care și-a impus privirile și care și-a făcut auzite vocile peste cele ale contemporanilor și mai departe se așază firesc în oricare cuvânt evocator, în oricare cuvânt ce îi poate așeza în tiparul lui statura și felurile în care și ea s-a așezat printre pliurile pe care viața cu toate ale ei i le-a pus la dispoziție pentru a-și așeza și pentru a-i putea fi înțelese urmele.
Multe cuvinte, multe stări vizibile și invizibile ale lor se pot așeza pentru a cuprinde un om și numele lui, pentru a prinde în corpul lor de litere faptele care i-au încărcat și iau bucurat existența, iar numele reușește să le cuprindă pe toate și să le așeze firesc în toate formele care spun despre toate aceste existențe ale lor. Domnul Ghiorghi Zotic a reușit să se așeze firesc în toate aceste cuvinte însoțitoare care îi construiesc și care îi cuprind în ele fiecare mișcare cu care viața și faptele ei l-au împrejmuit și l-au făcut să fie vizibil și viu de-a lungul întregii sale vieți, pe tot parcursul ei, parcurs de-a lungul căruia nu a pregetat să îi cunoască și să îi facă cunoscute toate puterile pe care i le-a putut arăta și pe care le-a putut crește și apăra.
Gabriel Enache
