Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
în timpul plimbării, Roosevelt a dat dovadă de o nerăbdare morbidă. Nimic nu-i mai era pe plac, totul îl scotea din sărite. Simţea că i se apropie sfârşitul. în timp ce secretarii pregăteau comunicatele pentru a fi semnate, cei trei şefii de Stat s-au întâlnit la ora 12 şi 50 de minute. După trei ore, s-au despărţit. Stalin pregătise cadourile ce urmau să fie înmânate oaspeţilor săi. „Caviar, şampanie, votcă, somon afumat, heringi, unt, portocale, mandarine, a pecizat Arthur Conte. Roosevelt a oferit ţigări, ciocolată, aparate de bărbierit electrice, conserve cu suc de fructe”. Pe lângă acestea, au mai fost oferite decoraţii militare americane, destinate eroilor Armatei Roşii. Cu înmânarea cadourilor s-a terminat Coferinţa de la Yalta.
Şeful Statului sovietic s-a retras în vila Koreis. A doua zi, el va pleca din Crimea cu trenul.
Winston Churchill îl va aştepta pe Roosevelt deoarece amândoi vor pleca spre portul Sevastopol folosind şoseaua. Dar prietenie Prim-ministrului englez nu va rezista până la capăt din cauza nervilor pe care, timp de opt zile cât a ţinut conferinţa, i-a provocat atitudinea lui Roosevelt. La despărţire, Churchill îl va saluta destul de rece şi fără să-i mai adreseze alte cuvinte se va urca la bordul pachebotului Franconia carel va duce acasă.
Se pune întrebarea dacă Roosevelt, în timpul preparativelor grăbite pentru plecare, a fost conştient de dezamăgirea pe care i-a provocat-o lui Churchill. Oare a fost în stare să realizeze din ce cauză Churchill s-a despărţit foarte rece de el? în realitate, după terminarea conferinţei, Roosevelt a tratat totul cu indiferenţă. Mike Reil-ly, bodyguard-ul său, l-a dus pe braţe până la maşina în care se urcaseră deja doctorul Mac-Intire şi fata preşedintelui Statelor Unite, doamna Boettinger. Ajuns la Sevastopol, Roosevelt a fost urcat la bordul navei Cacoctin, crucişătorul staff-ului de comandă prin care se asigurase legătura radio datorită căreia delegaţia americană a păstrat legătura permanentă cu Casa Albă cât timp a durat conferinţa. îmbrăcat cu uniforma de paradă, căpitanul C. O. Comb oferă şi el un dineu în manieră americană. în felul acesta el reuşeşte să refacă atmosfera de acasă. Dar Roosevelt aprobă, făcând un semn cu capul, într-un fel ce scoate şi mai mult în evidenţă cât este de slăbit. De fapt, este foarte indiferent la preparativele care s-au făcut în onoarea sa. în aceiaşi seară, Stalin a ordonat orchestrei sovietice a flotei Mării Negre să-i ofere un concert lui Roosevelt. La spectacol ce se va desfăşura pe uscat, vor fi prezenţi doar doctorul MacIntire şi fata preşedintelui american. Roosevelt nu s-a mai simţit în stare să participe, aşa de slăbit se simţea. Foarte obosit, învins de boala care pusese definitiv stăpânire pe el, Roosevelt nu a mai părăsit cabine ce fusese special pregătită pentru el.
Nu va mai apuca să vadă roadele acelei păci pentru care venise pe îndepărtatul pământ rusesc. Nu va mai avea ocazia să constate care vor fi urmările la tot ce a renunţat în favoarea lui Stalin. Nu va mai fi martor la înfrângerea ultimelor remăşiţe ale armatei celui de-al treilea Reich. Peste şaizeci de zile, la Warm Springs, Georgia, unul dintre cele mai frumoase State de pe coasta de răsărit a Statelor Unite, Roosevelt îşi va da sufletul. în creierul său a avut loc o explozie bruscă a vaselor de sânge şi imadiat în jurul său s-a făcut noapte permanentă.
2
Thomas Woodrow Wilson Warren Harding
Jean de La Fontaine: „Omul rămâne indiferent când i se spune adevărul, dar crede foarte tare în minciunile ce i se spun.”
Binevoitorul şi înţelegătorul fabulist ştia să observe natura umană, cunoştea valoarea cuvintelor şi a sensurilor ce se ascundeau în spatele lor. Aluziile la realitatea din jurul său, de preferinţă redate cu ajutorul personificărilor animaliere, perfrazele i-au permis lui La Fontaine să se confeseze fără să rişte să fie trimis între zidurile reci ale Bastille-iei, să se refere la excesele puterii absolute ale lui Ludovic al XlV-lea,
la abuzurile regionale ale nobilimii, ale parlamentului, ale stării a treia, ale clerului, ce trăgeau cu toţii sforile în umbra monarhului pentru a se bucura din plin „de plăcerile vieţii” secolului al XVII-lea. în schimb, poporul, trăind în prostia lui călduţă, înghiţea fără să clipească, tot ce-i servea cei aflaţi la putere.
Acum, în secolul în care trăim, se tolerează să discuţi sau să comentezi pe faţă comportamentul celor aflaţi la putere, chiar dacă devine periculor să faci acest lucru la anumite latitudini de pe planetă, în interiorul unor frontiere de Stat. Dar cu toată această libertate de exprimare garantată, în unele zone doar de formă, amploarea dezvăluirilor rămâne totuşi limitată, în ciuda democraţiei afişate public. Nimeni nu este prea scandalizat de această realitate deoarece, condiţionate de secole, masele de oameni acceptă cu greu să vadă cum se prăbuşesc legendele create în timpul vieţii lor, contemporane cu ele, oamenii simpli, majoritari, sprijinindu-se pe aceste legende care, în mod paradoxal, prin discursurile lor publice i-au ajutat să treacă cu uşurinţă, în unele situaţii, peste spaimele lor zilnice. De exemplu, cine ar putea să demistifice cu succes pe bunul doctor Albert Schweitzer ce a plecat în pădurea gaboneză pentru a ascunde de ochii lumii o neurastenie copleşitoare, pe care a ascuns-o sub aparenţele acţiunilor de binefacere medicală pe care intenţiona să le ofere în mod execrabil negrilor?
Franklin Delano Roosevelt era grav bolnav în 1944, la fel când a fost la Yalta. Şi ce-i cu asta, vor spune unii. Argumentul lor este doar unul: toată lumea moare din cauza unei boli sau a alteia. Bolile cardio-vasculare ucid unul din doi oameni, în Occident. Alţii mor din cauza cancerului, a cirozei sau a accidentelor rutiere. Cei de mirare că un şef de Stat moare din cauza unei boli? Bătrâneţea, ce apare din cauza uzurii celulelor, nu provoacă moartea, de multe ori sub formă de boală, punând capăt vieţii individului?
în faţa acestor argumente trebuie să acceptăm realitatea aşa cum este. Cu toate acestea, chinurile prin care a trecut Roosevelt cu câteva luni înainte de a muri, totuşi nu se pot compara cu cele prin care au trecut oamenii anonimi ce au suportat involuntar efectele secundare ale deciziilor luate şi aprobate la Yalta. Adevărul este – şi nu poate fi negat de nimeni – că atunci când un şef de Stat, cu sănătatea aşa de precară, încât moare la scurt timp, nego-ciează în Crimea, soarta a jumătatea din populaţia globului, milioanele de oameni pe care i-a reprezentat în timpul acelor negocieri, îşi asumă riscurile luate în numele lor fără să fie întrebaţi dacă sunt sau nu de accord să-şi asume riscurile ce decurg din acele negocieri. Trebuie să mai precizăm un aspect: în acele momente de însemnătate capitală pentru toate popoarele de pe pământ, când Roosevelt nu mai era capabil să-şi controleze lucid modul său de a gândi, anturajul său politic şi diplomatic a eşuat la fel de lamentabil ca şi el, iar naţiunea americană habar nu avea că nu mai este în poziţia avantajoasă de a dicta cu adevărat condiţiile ce trebuiau impuse.
O a doua constatare, destinată celor care, din altruism, se dau de ceasul morţii pentru a salva prestigiul lui Franklin Delano Roosevelt. Pentru aceştia, destul de numeroşi în realitate, Roosevelt rămâne preşedintele generos ce a implicat Statele Unite în al Doilea Război Mondial pentru a elibera Europa de jugul german. Clişeul este foarte frumos, dar valabil numai pentru naivi. Referitor la generozitatea lui Roosevelt, în perioada declanşării războiului, se pune întrebarea: ce şef de Stat porneşte la război din generozitate? Se ştie foarte bine că şefii de Stat intră în război doar din necesitate şi tocmai necesitatea l-a obligat pe Roosevelt să implice Statele Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. In altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
