Lupta împotriva COVID-19 va continua şi în perioada următoare

Date:

O mare parte din măsurile de protecţie instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanţe militare, care s-au dovedit benefice pentru pacienţi,vor fi menţinute şi în perioada următoare. Scopul menţinerii acestora este limitarea răspândirii infecţiei cu virus SARS-COV-2 în rândul populaţiei care accesează servicii medicale.În urma consultărilor cu specialiştii din domeniul sănătăţii vor fi stabilite reglementările necesare privind modul de acordare aserviciilor medicale, care vor face obiectul unui proiect de act normativ ce va fi supus aprobării Executivu-lui.Limitarea răspândirii noului coronavirus şi accesul în siguranţă la servicii medicale vor rămâne prioritare în sistemul de sănătate.
Pe perioada stării de urgenţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis recomandarea ca, atunci când apare o problemă de sănătate, pacientul să se adreseze mai întâi telefonic medicului de familie, urmând ca acesta să decidă, după caz, dacă îi acordă o consultaţie la distanţă, îl cheamă la cabinet pentru o consultaţie clasică sau îl direcţionează către un medic specialist. Această recomandare va rămâne valabilă şi în perioada următoare, când CNAS va promova toate reglementările referitoare la modalitatea de acordare a serviciilor medicale ce vor intra în vigoare.”O parte din restricţiile instituite prin Ordonanţele militare vor fi înlocuite cu noi reglementări, dar este necesar şi un grad mai mare de responsabilitate din partea populaţiei. Facem apel către cetăţeni să adopte în continuare un comportament prudent, în concordanţă cu recomandările specialiştilor, pentru a preveni îmbolnăvirile cu COVID-19″, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...