Organizat de Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte, evenimentul se desfăşoară pe parcursul mai multor zile.
În cadrul acestei manifestări s-au desfăşurat competiţii de baschet pentru copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, din Târgovişte şi Pucioasa, dar şi festivitatea de premiere pentru sportivii de lupte, baschet, judo, handbal care au participat la competiţiile sportive locale şi judeţene, organizate pe parcursul anului.
Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, prezent la eveniment, a transmis următorul mesaj:
Sunteţi atât de mulţi – astăzi, aici – copii, părinţi, antrenori, iar acesta este un lucru îmbucurător pentru perspectivele sportului în viaţa comunităţii dâmboviţene. Îi felicit pe micii sportivi pentru efortul depus, pentru rezultatele frumoase la competiţiile sportive la care au participat. Consiliul Judeţean Dâmboviţa susţine sportul, deoarece el este o permanentă sursă de sănătate, de dezvoltare a spiritului de competiţie, dar şi a spiritului de echipă. Vă urez Sărbători Fericite tuturor! La mulţi ani!
La eveniment, alături de sute de sportivi, antrenori, părinţi, au mai participat: Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte, şi reprezentanţii Clubului Sportiv Târgovişte.
Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte a premiat sportivii de lupte, baschet, judo, handbal
Date:


