Crucea Roşie Dâmboviţa a mai dotat 26 de centre sociale, şcoli şi grădinţe din Dâmboviţa, cu boilere performante

Date:

Crucea Roşie Română şi Ariston Thermo România continuă şi în această toamnă, pentru al doilea an consecutiv, misiunea unică de a aduce confortul chiar şi acolo unde acesta pare imposibil de atins. În cadrul acestei acţiuni, şi anul acesta câteva mii de elevi,preşcolari şi persoane asistate în centre sociale din Dâmboviţa vor beneficia de acces la apă caldă prin echiparea şcolilor şi cetrelor cu boilere performante donate de Ariston Thermo România. Un număr de 26 de boilere având capacităţi între 30 şi 100 de litri, au ajuns la Dâmboviţa , iar Crucea Roşie Dâmboviţa le-a donat în unităţi de învăţământ şi centre locative. „Suntem de părere că nimeni nu ar trebui să fie privat de simplul acces la apă caldă menajeră, cu atât mai mult copiii sau vârstnicii. Prin această campanie, împreună cu partenerul nostru Ariston Thermo România ne-am propus să acoperim cât mai mult din nevoia de apă caldă resimţită în prea multe unităţi de învăţământ şi centre locative din Dâmboviţa „, a declarat Raul Pavelescu, director Crucea Roşie Dâmboviţa.
Acţiunea companiei pe plan local face parte din iniţiativa globală Ariston Comfort Challenge, prin care compania şi-a propus să aducă confortul chiar şi acolo unde acesta pare greu de atins.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...