„ROMÂNIA MARE – UN VIS DEVENIT REALITATE” – ediţia a VlI-a

Date:

La Muzeul de Istorie a avut loc Concursul „România Mare – un vis devenit realitate”, o activitate de tradiţie, dedicată Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie.
Evenimentul a fost organizat de Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Universitatea Valahia din Târgovişte, Societatea de Ştiinţe Istorice din România- Filiala Dâmboviţa, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa.
În prima parte a avut loc testarea cunoştinţelor participanţilor, concursul fiind dedicat semnificaţiei zilei de 1 Decembrie 1918. Echipajele, alcătuite din câte patru elevi au răspuns întrebărilor ce au vizat teme de istorie precum Războiul pentru întregirea naţională şi Marea Unire din 1918.
Anul acesta, la a VII-a ediţie, au fost înscrise în concurs opt echipaje din Municipiul Târgovişte şi oraşul Găeşti, coordonate de profesorii de istorie de la clasă. În partea a doua a activităţii, cadrele didactice şi elevii au participat la o sesiune de comunicări ştiinţifice, găzduită de Universitatea Valahia din Târgovişte.
Tot acolo a avut loc loc premierea participanţilor şi a câştigătorilor, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” contribuind şi în acest an substanţial la recompensarea elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...