Revenită după trei ani în Serie A, Parma se interesează de serviciile lui Mihai Bălaşa (23 de ani), conform jurnalistului italian Gialuca Di Marzio. De două ori câştigătoarea a Cupei UEFA, Parma ar dori să-l împrumute pe fundaşul FCSB pentru sezonul următor.
„Ajuns în 2013 în Italia, când a fost transferat de AS Roma, Bălaşa a fost apoi împrumutat la Crotone şi Trapani, înainte de a ajunge la Steaua Bucureşti (n.r FCSB). Mihai Bălaşa ar putea reveni acum în Italia, la Parma. Directorul sportiv Faggiano îl cunoaşte încă din perioada în care cei doi au lucrat la Trapani şi a luat deja legătura cu el”, notează site-ul jurnalistului Gianluca di Marzio.
Cotat la 1.5 milioane de euro, Bălaşa a fost transferat de FCSB anul trecut, în schimbul sumei de 500.000 de euro. 49 de meciuri a adunat Bălaşa în tricoul vicecampioanei, reuşind să marcheze un gol. Bălaşa n-a apucat să debuteze pentru echipa de seniori a Romei, dar a evoluat în 26 de meciuri pentru echipa Primavera a formaţiei din Capitală.
Târgovişteanul Bălaşa, pe lista celor de la Parma
Date:


