Poliţiştii dâmboviţeni au verificat legalitatea operaţiunilor cu produse agroalimentare

Date:

Poliţiştii din cadrul Servicului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa, sprijiniţi de efective de la ordine publică şi poliţie rutieră, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor comise în domeniul producerii, prelucrării şi comercializării produselor agroalimentare. În cadrul acţiunilor, poliţiştii au verificat 300 de agenţi economici şi 63 de mijloace de transport. Au fost aplicate 360 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 244.950 de lei, dintre care 244 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 39 la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol şi restul la alte acte normative. De asemenea, în urma neregulilor descoperite, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 61.611 lei, respectiv 9.420 de kilograme de cereale, aproape 11.400 de produse de panificaţie, 15.890 de kilograme de legume şi fructe, 444 de kilograme de carne şi 860 de kilograme de peşte. Totodată, au fost anulate sau suspendate două autorizaţii de funcţionare.
La acţiuni au participat şi reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Dâmboviţa şi specialişti de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...