Viitorul luptelor româneşti sună bine! Ştefania Priceputu este cea mai bună junioară din Europa, demonstrând asta la Dortmund, joi, când a devenit campioană continentală. Priceputu a învins-o în finala categoriei feminine 44 kg pe Anjelika Fedorova din Rusia, după ce în semifinale trecuse de turcoaica Esra Koc. În calificări, românca a învins-o pe Fatima Ibraimova Mandeva (Bulgaria), iar în sferturi s-a impus în faţa polonezei Beata Kosla, titrează prosport.ro.
Alexandra Anghel a obţinut medalia de bronz la 67 de kg, după ce a învins-o în finala mică pe azera Jeila Naghizade. În calificări, Anghel a pornit cu dreptul şi a învins-o pe Gana Sadceanka (Belarus), apoi a răpus-o şi pe italianca Enrica Rinaldi, dar a cedat în semifinala cu Hanum Velieva din Rusia. Prezenţa în penultimul act i-a garantat Alexandrei calificarea în meciul pentru medalia de bronz.
Dâmboviţeanca Maria Cioclea a ocupat la final locul 10, aceasta a pierdut în primul meci, în sferturile categoriei 48 kg, la unguroaica Bianka Reczi (0-5).
MARIA CIOCLEA, LOCUL 10 LA EUROPENE
Date:


