Românca Simona Halep se menţine pe locul al cincilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, la aproape 300 de puncte de locul patru, ocupat de poloneza Agnieszka Radwanska.
Halep este devansată de americanca Serena Williams, de germanca Angelique Kerber, de Garbine Muguruza (Spania) şi de Radwanska.
Simona are un avans de peste 1.000 de puncte faţă de următoarea clasată, Venus Williams.
Irina Begu a urcat un loc chiar dacă nu a jucat în ultima vreme şi se află pe 30, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea au staţionat, pe 61, respectiv 88, iar Patricia Ţig a urcat două trepte şi încheie top 100.
Monica Niculescu ocupă cel mai bun loc din cariera sa la dublu, 23, după titlul cucerit în weekend la Washington (salt de şase locuri), în timp ce Andreea Mitu a reuşit un salt de 20 de locuri, până pe 73, după titlul câştigat la Bastad. Irina Begu se află în continuare pe 46, iar Raluca Olaru pe 62.
În ierarhia Road to Singapore, pentru Turneul Campioanelor, Halep este în continuare pe locul 6.
SORANA CIRSTEA SE MENŢINE PE LOCUL 88 WTA. Târgovişteanca ocupă locul 65 în ierarhia tenismenelor care luptă pentru calificarea la Turneul Campioanelor din acest an
Date:



