REGULI STRICTE PENTRU COMPETIŢIILE DE JUNIORI

Date:

fotbalConform articolului 38 din ROAF, înscrierea în competiţiile de juniori organizate de Federaţia Română de Fotbal se va face până în data de 31 iulie 2016. În acest sens, cluburile de juniori interesate să participe în aceste competiţii trebuie să efectueze toate procedurile de înscriere, de afiliere şi de omologare a terenului de joc.
Dosarul de înscriere în competiţiile de juniori şi copii, ediţia 2016-2017, trebuie să cuprindă:
1. CEREREA DE ÎNSCRIERE (separat pentru Liga Elitelor U19 sau Campionatul Naţional de juniori A şi separat pentru Liga Elitelor U17 sau Campionatul Naţional de juniori B):
– Cu număr de înregistrare FRF şi număr de înregistrare registrul Competiţii Copii şi Juniori, data limită 31 iulie 2016;
– Semnat şi parafat de preşedintele clubului;
2. DOVADA CĂ POT FOLOSI UN STADION DE FOTBAL OMOLOGAT DE CĂTRE FRF:
– În calitate de proprietar sau chiriaş, pe întreg anul competiţional 2016-2017 – în aceeaşi localitate în care clubul îşi are sediul social, jocurile oficiale ale echipei urmând să fie programate numai pe terenul respectiv
3. DOVADA AFILIERII LA FRF (copie xerox)
4. DOVADA ANGAJĂRII CU CONTRACT DE MUNCĂ A ANTRENORILOR (copie xerox):
– Licenţa A UEFA pentru echipele participante în Liga Elitelor U19 şi Campionatul Naţional de Juniori A şi Licenţa B UEFA pentru echipele participante în Liga Elitelor U17 şi Campionatul Naţional de Juniori B;
– Contractele de muncă ale antrenorilor trebuie să acopere întregul an compe-tiţional 2016-2017 (între 1 august 2016 şi 30 iunie 2017) şi să fie avizat şi înregistrat de către Comisia Tehnică a FRF
5. DOVADA DE LA SERVICIUL ECONOMIC FINANCIAR FRF (copie xerox) că nu au debite neachitate faţă de FRF, AJF şi/sau faţă de alte cluburi, jucători, antrenori sau agenţi de jucători cele din urmă fiind constatate prin hotărâri definitive şi irevocabile.
6. DOVADA PARTICIPĂ RII ÎN COMPETIŢIILE AJF, EDIŢIA 2015-2016:
– Clasamentele cu echipele de juniori ale clubului care au participat în Campionatul Judeţean de Juniori C, D, E, Trofeul Gheorghe Ola şi Trofeul Gheorghe Ene;
– Vor prezenta clasamentele campionatului judeţean vizate şi parafate de către preşedintele AJF
7. CLUBURILE DE DREPT PRIVAT/ DREPT PUBLIC TREBUIE SĂ FACĂ DOVADA CĂ SUNT AFILIATE LA FRF
CU TITLU DEFINITIV SAU PROVIZORIU.
Nerespectarea termenului de înscriere – 31 iulie 2016 – va conduce la neînscrierea cluburilor cu activitate exclusivă de juniori în Campionatul Naţional al Juniorilor A şi B, ediţia 2016-2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Județul Dâmbovița, sub asediul gerului – temperaturi de până la -11 grade Celsius

Dimineață geroasă – 2 ianuarie , temperaturi minime înregistrate...

Noi taxe și impozite în vigoare de la 1 ianuarie 2026

Începând cu 1 ianuarie 2026, în România au intrat...