Enescu a rezolvat meciul

Date:

Fcm Targoviste -Unirea TarlungeniF.C.M. Târgovişte a obţinut prima victorie din sezonul de primăvară, învingând pe Urban Titu, cu 1-0 (Enescu 37). A început curajos meciul degajând forţă şi siguranţă, în timp ce Urban a fost timidă, n-a avut inspiraţie şi tonus fizic.
Profesorul Puiu Becheanu l-a aruncat în luptă pe Andrei Daia după o convalescenţă destul de îndepărtată. Acesta s-a descurcat destul de bine pe banda dreaptă pe care a stăpânit-o. Fundaşul central Oprea n-a mai greşit, a jucat simplu, nu s-a complicat. împreună cu „Mela” Coman l-a prins pe Constantinescu într-un cleşte din care n-a ieşit. Acelaşi tratament l-a suportat şi Roman după minutul 55. Clipe grele au avut şi jucătorii de bandă Neguţ şi Rădescu. N-au avut soluţii. Meciul l-a rezolvat Enescu (37) care a fost servit magistral de către Mândru.
După 1-0, F.C.M. a avut o aşezare de echipă economicoasă. S-a retras dar n-a oferit adversarei spaţii, unde să combine şi să se desfăşoare. Urban a fost derutată şi rigidă. Nu s-a apropiat de poarta lui Radu Zegheru decât cu centrări poluante. Oamenii de atac, Constantinescu, Rădescu, Neguţ, apoi Roman, Nedelcu, Vlad n-au tras niciun şut pe spaţiul porţii. Nici Ivaşcu n-a fost în zi de şut. Singura ocazie mai acătării s-a derulat în minutul 90+4 când fundaşul stânga Mirescu n-a putut valorifica centrarea lui Ivaşcu.
A câştigat partida echipa (F.C.M. Târgovişte) mai proaspătă şi mai insistentă. A învins un adversar buimac (Urban) mânat doar de ambiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...