Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat  la cea de-a 169-a sesiune a Comitetului European al Regiunilor

Date:

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat în ultimele două zile la cea de-a 169-a sesiune a Comitetului European al Regiunilor, un eveniment care a reunit reprezentanți ai autorităților locale și regionale din întreaga Uniune Europeană.

Agenda reuniunii a inclus dezbateri majore privind parteneriatele internaționale, statul de drept, politica energetică, adaptarea la schimbările climatice, precum și rolul regiunilor în îndeplinirea obiectivelor strategice ale UE. Potrivit președintelui CJ, aceste discuții sunt esențiale pentru consolidarea implicării autorităților locale în procesul decizional european și pentru accesul județului Dâmbovița la noi direcții de dezvoltare

Dialog cu mediul de afaceri și reprezentanți din Republica Moldova

În marja sesiunii, la invitația europarlamentarului Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, Corneliu Ștefan a avut o întâlnire cu reprezentanți ai unor companii importante din Republica Moldova. Discuțiile s-au concentrat pe teme precum:digitalizare și inovație tehnologică,energie și politici sustenabile,investiții și sprijin pentru mediul de afaceri.

Președintele CJ Dâmbovița a apreciat caracterul constructiv și orientat spre rezultate concrete al dialogului, subliniind că schimburile de experiență la nivel european generează contacte, proiecte și oportunități reale pentru comunitățile locale.

Cooperarea rămâne cea mai bună cale de a aduce dezvoltare reală în județul Dâmbovița”, a declarat Corneliu Ștefan.

Reprezentanții administrației județene au reafirmat angajamentul pentru extinderea parteneriatelor europene și valorificarea tuturor instrumentelor disponibile pentru modernizarea și dezvoltarea județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...