APIA demarează Campania de plăți în avans pentru anul de cerere 2025

Date:

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, începând cu data de 16 octombrie 2025Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025.

Cuantumurile stabilite pentru anul în curs sunt prevăzute în Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 334/10.10.2025, privind aprobarea realocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 939 din 10 octombrie 2025.

Potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans de până la 70% din cuantumul intervențiilor finanțate din FEGA.

Campania de plăți în avans se va desfășura în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, iar plățile vor fi efectuate în lei, la cursul de schimb valutar de 5,0806 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2025 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C/2025.

Prin această măsură, APIA continuă să fie un partener constant al fermierilor români, asigurând sprijinul necesar pentru buna desfășurare a activităților din sectorul agricol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular

Știri
Dâmbovița

Atenție, nou val de fraude financiare online

Autoritățile atrag atenția asupra unei campanii de fraudă online...

 Transport ilegal de material lemnos, descoperit de polițiști în Braniștea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au identificat un...

 AJF Dâmbovița dă startul înscrierilor pentru un nou curs de formare arbitri

„Intră în joc!”  Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița a anunțat...

 Chindia Târgoviște joacă  acasă!Meci cu ARO Muscelul Câmpulung Muscel, intrare liberă pentru suporteri

Vești excelente pentru iubitorii fotbalului din Târgoviște! Chindia Târgoviște...