Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, anunță că se apropie termenul limită de înscriere la ediția a LVII-a a Concursului Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”.
Concursul, care se desfășoară în perioada 6 – 7 noiembrie 2025, este structurat pe patru secțiuni: poezie, proză scurtă, teatru scurt și eseu.
Toți cei interesați trebuie să trimită lucrările până la data de 30 octombrie 2025 (data poștei). Detalii complete și regulamentul concursului sunt disponibile la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița sau pe site-ul instituției.
Aceasta este o oportunitate pentru scriitorii din întreaga țară și diaspora de a-și valorifica creațiile și de a intra în competiție alături de alți autori consacrați și debutanți.


