Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în parteneriat cu Teatrul „Odiseu” Târgoviște, a dat startul celei de-a IX-a ediții a Mimesis Fest 2025, un eveniment cultural de excepție dedicat copiilor și universului fascinant al teatrului.
Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată de două spectacole pline de magie și energie, „Aladin și lampa fermecată” și „Crina și păpușile vorbitoare”, producții teatrale ce au cucerit publicul prin interactivitate, emoție și profesionalism. Copiii au avut ocazia să trăiască povești de neuitat și să descopere bucuria teatrului într-un mod direct și captivant.
Evenimentul a continuat cu atelierul științific „Norii magici ai distracției”, unde demonstrațiile cu gheață carbonică au îmbinat perfect elementele educative cu spectacolul vizual, oferind celor mici o experiență unică, plină de curiozitate și entuziasm.
Mimesis Fest 2025 își propune, și în acest an, să fie o adevărată sărbătoare a teatrului, transformând poveștile clasice și contemporane în experiențe care inspiră și cultivă imaginația copiilor.


