Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au intervenit cu promptitudine la 97 de evenimente privind fapte de violență domestică, dintre care 72 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În urma verificărilor, 31 de cazuri au întrunit elementele constitutive ale unor infracțiuni precum violență în familie, amenințare, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului și încălcarea ordinului de protecție. Pentru acestea, au fost întocmite dosare penale, în conformitate cu prevederile legale.
În alte cazuri semnalate, polițiștii au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale.
De asemenea, au fost completate 97 de formulare de evaluare a riscului, instrumente esențiale în stabilirea nivelului de pericol pentru victime.
În trei situații, evaluările au indicat risc iminent asupra vieții, integrității fizice sau libertății victimei. Cu toate acestea, două victime au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Prin urmare, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru 120 de ore, iar, cu acordul victimei, s-a dispus monitorizarea electronică a agresorului, prin montarea unei brățări electronice.
Totodată, polițiștii au pus în aplicare șase ordine de protecție emise de instanțele de judecată.
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița își intensifică în mod constant acțiunile de prevenire și combatere a violenței domestice, acționând ferm pentru protejarea victimelor și sancționarea faptelor.O femeie de 44 de ani, din comuna I.L. Caragiale, s-a prezentat la Poliția Municipiului Moreni, unde a reclamat că a fost amenințată și agresată de soțul său.
Din cercetările efectuate a reieșit că în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul consumului de alcool, soțul – un bărbat de 50 de ani – ar fi agresat fizic femeia și ar fi continuat cu amenințări.
Formularul de evaluare a riscului a indicat existența unui risc iminent pentru viața și integritatea fizică a victimei. În consecință, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil 120 de ore, impunând:păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de victimă, montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare pe agresor.În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie și amenințare.


